despre teama si judecati

Sadness is beautiful - loneliness is tragical - cica spunea o melodie prin tineretile mele. Practic nu despre asta vreau sa scriu, dar mi-ma adus aminte vazand poza alaturata cand eram trista rau pt ca eram fff departe de casa dar stiam ca am unde ma intoarce, stiam ca ma va astepta ceva foarte frumos ( de altfel am gasit acasa asteptarile mele la puterea infinit).

Ideea principala este despre neputinta si frica de a face ceva in situatii-limita. Despre faptul ca poti fi judecat foarte aspru pentru actiunile tale care fac rau, dar poate si mai aspru pentru actiunile pe care nu ai indraznit sa le faci, la care nici macar nu ai avut curajul sa te gandesti, pe care nu le-ai exprimat - fortat fiind de o anumita imprejurare sau... crezand ca ai fost fortat de o anumita imprejurare. Si mai ramane inca ceva: sentimentul de vinovatie - tot pt ce nu ai facut. Probabil ca astia suntem: unii regreta ce au facut, altii ce nu au facut.

Nu stiu cum o fi mai bine. Si nici de ce atata frica sa risc. Si nici de ce ne ascundem dupa zambete teama de a actiona sau de a recunoaste ca am gresit sau... de a merge mai departe in cazul in care am recunoscut.

Uff - ce as vrea sa pot face ceva pentru toti oamenii dragi mie si care nu sunt ok - unii din cauze exterioare, altii din cauze legate de mine. Doar ca parca din ce incerc, din aia imi iese mai pe dos. Probabil ca nu ii pot impaca pe toti si nici nu am bagheta magica a fericirii, nu? Nu stiu insa cum anume sa fac sa dobandesc aceste puteri pentru ca le vreau cu tot dinadinsul.